2 octombrie 2025 - admin
„Scoate violenţa şcolară din anonimat!?”
În perioada 29 septembrie 2025 -1 octombrie 2025, 178 de elevi de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu au participat la activități de prevenire a violenței școlare – „Scoate violenţa şcolară din anonimat!?”, realizate în cadrul Campaniei „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”. Activitățile susținute de inspectorul principal de poliţie Cioriciu Cătălin, I.P.J. Sibiu-Biroul Siguranţă Şcolară, organizate de prof. consilier școlar Ancuța Teleșpan, CJRAE Sibiu, au promovat necesitatea asigurării unui climat de siguranţă în mediul școlar prin conștientizarea obligațiilor și consecințelor faptelor ilegale, informarea referitoare la legislația faptelor de violenţă, bullying/cyberbullying.
*
S-a subliniat rolul important al implicării martorilor pentru reducerea incidentelor de bullying din mediul școlar prin empatie față de victimă și informarea persoanelor abilitate să gestioneze aceste situații. Elevii din clasele a IX-a au exemplificat mesaje de sprijin pentru victimele situațiilor de bullying. FIECARE VOCE CONTEAZĂ, IMPLICĂ-TE!
