31 mai 2020 - admin
”ROGVAIV – Bucuriile copilăriei!” – Joc interactiv online creat de prof. consilier școlar Hainagiu Daniela Emanuela, CJRAE Sibiu
Jocul educațional ”ROGVAIV – Bucuriile copilăriei!” este adresat preșcolarilor, copiilor de vârstă școlară mică, tuturor copiilor, mari și mici. Prin intermediul jocului propus, copiii își dezvoltă competențele cognitive, prin formarea categoriei de culoare și dezvoltarea abilității de a asocia corect culorile. De asemenea, copii își dezvoltă atenția și viteza de lucru.
Jocul urmărește realizarea de asocieri între culoare și NEVOILE COPILULUI.
IUBIRE
JOC
ENERGIE
CURIOZITATE
TIMP
VESELIE
VISARE
Obiectivele urmărite: dezvoltarea competențelor cognitive: formarea categoriei de culoare și dezvoltarea abilității de a asocia corect culorile, realizarea de asocieri privind nevoile copilului.
În jocul ”ROGVAIV – Bucuriile copilăriei!” avionul zboră la o anumită viteză, pe fiecare nor este un balon sub care scrie o nevoie a copilului. Jocul are trei niveluri, la fiecare nivel sunt trei vieți, simbolizate prin inimioare. Copilul adună cât mai multe baloane și acumulează puncte.
Școlarii mici, de clasa pregătitoare și de clasa I, pot citi singuri literele mari de tipar.
”ROGVAIV – Bucuriile copilăriei!” – START JOC!
La finalul jocului copilul obține feedback sub forma timpului în care a realizat sarcina, câte puncte a obținut și se poate înscrie în leaderbord. Jocul este recomandat a fi realizat împreună cu părintele, care poate citi nevoile scrise pe fiecar nor, pentru realizarea conexiunii. Pentru învățarea și consolidarea noțiunilor copilul poate fi întrebat de ce anume consideră el că are nevoie mai mult, ce activități îi plac cel mai mult să le facă cu părintele.
Spor la joacă!