16 decembrie 2025 - admin
”FII COOL – SPUNE ”NU” FUMATULUI”
În perioada 02.12.2025-12.12.2025 la Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu s-a desfășurat proiectul de peer counseling ”FII COOL – SPUNE ”NU” FUMATULUI”, cu scopul prevenirii și combaterii consumului de tutun în rândul tinerilor, coordonat de prof. consilier școlar Crăciun Simona, CJRAE Sibiu.
*
Proiectul, bazat pe un concept de educație de la egal la egal, a presupus organizarea a nouă echipe mobile de câte șase elevi din clasele a X-a E și a IX-a G care au fost implicați într-o amplă campanie de prevenire și combatere a fumatului, prin realizarea de sesiuni de prezentare interactive adresate elevilor de nivel gimnazial din clasele a V-a E, a VI-a B, a VI-a E, a VII-a A, a VII-a B, a VII-a C, a VII-a E și a VIII-a B. Activitățile au fost realizate cu participarea cadrelor didactice Anton Simona, Cercel Monica, Chirilă Mioara, Crăciunaș Niculina, Gagiu Gabriela, Mila Lidia, Minea Ana Maria, Nemeș Delia, Orăștean Simona, Popescu Andreea. Proiectul se desfășoară pe perioada anului școlar 2025-2026, cu activități bilunare, grupul țintă fiind elevii de nivel gimnazial și liceal din cadrul Colegiului Național “Octavian Goga” Sibiu.
**Fotografiile elevilor publicate respectă regulamentul GDPR și sunt publicate cu acordul părinților.
