14 octombrie 2025 - admin
“Rețete simple pentru pentru starea de bine”
Cu prilejul Zilei mondiale a sănătății mintale, marcată în fiecare an la 10 octombrie, la Colegiul Economic “George Barițiu” Sibiu s-a desfășurat activitatea “Rețete simple pentru pentru starea de bine”, cu elevii claselor a X-a D, a IX-a D și a IX-a DA. Activitățile au fost susținute de prof. consilier școlar Mihaela Mitea, CJRAE Sibiu în colaborare cu profesorii diriginți și cadrele didactice din Colegiul Economic “George Barițiu” Sibiu.
*
Activitățile au avut drept scop conștientizarea importanței sănătății mintale și exersarea unor modalități concrete pentru atingerea stării de bine. Elevii au identificat factorii care influențează starea de bine și au experimentat modul în care recunoștința, respirația conștientă și gândirea pozitivă contribuie la bunăstarea și echilibrul nostru psiho-emoțional. De asemenea, elevii și-au “prescris” propria rețetă pentru crearea și menținerea stării de bine.
