18 mai 2020 - admin

Puterea gândului – Autor: prof. consilier școlar Samoilă Clara Iulia, CJRAE Sibiu

          De câteva zile, Cristi este plictisit și morocănos. A aflat că are vărsat de vânt, și că va trebui să stea în casă câteva săptămâni. În zadar au încercat părinții săi să-l convingă că o să găsească activități interesante împreună. Nimeni nu a reușit să-i intre în grații sau să-l înveselească; nici bunica, care a încercat să-i aline suferința îmbiindu-l cu gogoșile sale delicioase, cu gem de căpșuni, nici pisica, care își unduiește grațios codița pe sub năsucul lui cârn, doar-doar, o va observa și se va juca cu ea. Cristi pare că nici nu o observă, deși până nu demult erau cei mai buni prieteni.
           De fapt, varicela, pentru că așa se numește vărsatul de vânt în termeni medicali, nu este un lucru foarte grav, este o boală prin care dealtfel, trec aproape toți copiii la un moment dat. Poate că ai avut-o și tu până acum…Și de fapt Cristi, nu ar putea să spună că l-ar durea ceva…cel mai mult îl întristează faptul că nu se mai poate întâlni cu prietenii săi, să iasă afară, la joacă.
           Azi așa, mâine așa…starea lui Cristi nu dădea semne de ameliorare, ba dimpotrivă, era tot mai abătut si necăjit.
           Zâna cea Bună, observând-ul pe Cristi că nu reușește să găsească o soluție de unul singur la problema cu care se confruntă, s-a gândit să-i vină în ajutor. Zis și făcut. Într-o zi, Cristi a primit un musafir. Cum stătea el, ca de obicei, îmbufnat pe canapea, cu capul ascuns în mâini, nu l-ar fi observat pe vizitator, dacă acesta nu l-ar fi salutat politicos cu glasul lui subțirel.
– Bună!
           Cristi a ridicat surprins capul. Nu mai auzise această voce până acum. Când l-a văzut pe omulețul care se urcase pe veioza din sufragerie, ca să se asigure că este văzut, Cristi a devenit și mai curios. Măsurându-l cu privirea, a observat că acesta nu era mai înalt decât periuța lui de dinți electrică. Însă, deși era atât de mic, privirea lui ageră și înțeleaptă, zâmbetul cald și tonul său blând, l-au învăluit în mod neașteptat într-o mantie de bună-dispoziție, captându-i toată atenția.
– Bună, dar tu cine ești?
– Eu sunt Fai.
– Și cum ai ajuns aici?
– Păi, tu m-ai chemat! Eu locuiesc pe Tărâmul ideilor crețe-și-ndrăznețe.
– E departe acest tărâm?
– Nu, nu este departe, e la o aruncătură de băț- scuze…așa se spune aici, la voi. E la un gând distanță. Suntem vecini cu Tărâmul „gândirii paralele”.
– Nu am mai auzit până acum de acest tărâm, clătină Cristi întrebător din cap. Cum e acolo?
– Totul e posibil cu puterea gândului.
– Interesant! exclamă Cristi.
           Înainte să apuce să rostească următoarea întrebare, Cristi observă că Fai deschise pumnul său mic, oferindu-i ceva.
– Am adus un cadou pentru tine!
Cristi observă în palma lui Fai, un grăunte.
– Ce este acesta?
– Este un bob de grâu. Dacă dorești, îl vom semăna împreună.
– Îti mulțumesc, spuse Cristi nedumerit…un bob de grâu?
– Poate fi un simplu bob de grâu, sau poate fi Lecția Răbdării, depinde de tine.
            Ce ciudat vorbește acest omuleț! iși spuse Cristi în sinea lui. Deși nu înțeleg tot ce-mi spune acest pitic, îl găsesc totuși simpatic.
– Oare crezi că ar putea exista și un lucru bun între atâtea dezavantaje, în situația prin care treci în acest moment?
– Ascultă domnule, vezi bine că eu sunt foarte supărat, iar ție iți arde de glume!
– Nicidecum! Mă gândeam doar că stările noastre, gânduri și emoții, vin și pleacă. Așa cum este și situația aceasta. Acesta cred că este avantajul, că nu este permanentă, va trece la un moment dat și te vei bucura să-ți revezi prietenii.
– La asta chiar nu m-am gândit. Eu știu doar că sunt supărat, și atât.
           Totuși, deși nu-i plăcea să recunoască, Cristi îi dădu dreptate, în sinea lui, micuțului care stătea în fața sa.
– Bine, haide atunci să semănăm bobul de grâu! spuse Cristi, văzând că nu prea are sorți de izbândă cu omulețul cel mic și curajos.
– Și acum, ce vom face?
– Va trebui să așteptăm.
           Cristi ridică întrebător din umeri.
– Uite! zise Fai, îți propun un joc. Eu o să vin să te vizitez, și în fiecare zi, când ne vom întâlni, ne vom saluta într-un mod diferit. Bine-nțeles, așa îi vei saluta și pe membrii familiei tale, iar la despărțire, vom proceda la fel. Ce zici, ești de acord?Ce părere ai?
– Da, sunt de acord!
– Mai e ceva: În fiecare zi, va trebui să faci un lucru nou, pe care nu l-ai mai făcut până acum. Este un fel de călătorie alături de tine însuți, chiar dacă nici măcar nu ieși din casă! Permite-mi să-ți fiu alături în această călătorie.
– Sigur, pare interesant.
– Am observat că până acum, deși se ivea o nouă zi, însorită și senină, starea ta era aceeași: stăteai nemulțumit pe canapea și respingeai pe toată lumea. E important să știi faptul că stă în puterea ta să-ți faci ziua frumoasă și interesantă, sau să înveți lucruri noi.
           Zicând acestea, Fai își luă la revedere și se făcu nevăzut.
           A doua zi, tocmai când Cristi se spăla pe dinți pentru a merge la culcare, Fai a apărut din senin, așezându-se pe chiuveta din baie. De cum îl văzu, Cristi își ridică sprânceana dreaptă.
            Înțelegând că acela era salutul lui Cristi, Fai a intrat imediat în joc, ridicând la rândul lui, sprânceana dreaptă.
            De cum a închis robinetul, Cristi a afișat o mină nerăbdătoare și ușor dezamăgită.
-Știi, Fai nu s-a întâmplat nimic cu bobul de grâu! l-am îngrijit, i-am vorbit, am fost grijuliu cu el…
– Iți mai amintești ce am spus în legătură cu bobul de grâu?
– A …să am răbdare?
– Da! când se va simți pregătit, bobul de grâu va încolți.
– Fai, știi ce am făcut azi? întrebă pe un ton voios, Cristi.
– Suc de portocale, spuse Cristi entuziasmat.
– Sună delicios!
– Știi, în fiecare dimineață, mama îmi face suc de portocale, și de mult îmi doream să încerc și eu. Nu e greu și, a fost chiar distractiv!
– Și cum te-ai simțit?
– A…mi-a plăcut!
– Cred că ești tare mândru!
– Da, așa este, sunt mândru că am reușit să-l prepar singur, fără ajutorul mamei!
– Mă bucur că ți-ai făcut ziua frumoasă, Cristi! rămâi cu bine, eu mai am câteva vizite de făcut în această seară, înainte de a ajunge acasă.
           Fai salută, arcuindu-și sprânceana dreaptă, și se făcu nevăzut.
           În următoarea zi, aflându-se în camera sa, Cristi părea atât de preocupat, încât nici nu băgă de seamă apariția noului său prieten. Când își ridică privirea, acesta începu să aplaude. Fai salută, aplaudând la rândul lui.
– Știi Fai, am citit că unele persoane din Africa așa își urează în mod politicos „o zi bună”, doar bătând din palme. Știi, bobul meu de grâu…deocamdată… nimic.
– Oare ce-ți spuneam?
– Da, îmi amintesc… să am răbdare. Asta îmi spune adeseori mama, dar parcă acum totul capată alt înțeles.
– Ce faci?
– Sunt foarte ocupat. Astăzi pe când mă jucam cu jucăriile, am descoperit că am multe jucării pe care nu le mai folosesc pentru că am crescut.                  Așa că m-am apucat să fac curat în camera mea. Apoi, după ce camera mea s-a mai eliberat, mi-am dat seama că ar trebui redecorată. Și am deja o mulțime de idei despre cum aș vrea să arate camera mea. Apoi, m-am gândit că, deși nu le mai folosesc, jucăriile mele sunt frumoase și, cu siguranță, i-ar bucura și pe alți copii. Așa că, primul lucru pe care o să-l fac, atunci când o să am voie să ies din casă, va fi vizita la verișorii și prietenii mei mai mici, pentru a le oferi cadouri.
– Într-adevăr, văd că ai multă treabă azi! nu ai timp să te plictisești, zise zâmbind cu subînțeles, micul și înțeleptul Fai. Cum te simți în acest moment?
– Foarte ocupat, am multe proiecte de terminat!
– Să-nțeleg că ești încântat!
– Da, sunt fericit! Deși stau în casă, nu mă mai plictisesc, descopăr că sunt multe lucruri interesante și utile pe care pot să le fac.
– Pentru ce anume ești recunoscător?
– Sunt recunoscător pentru faptul că am atât de multe jucării, încât pot să le ofer altor copii, și să-i fac fericiți. Dar în primul rând, ție trebuie să-ți mulțumesc, dragul meu prieten. Cristi își puse mâna în dreptul inimii, și își înclină capul în semn de recunostință.
Fai, își duse și el mâna la piept, și își înclină ușor capul.
– Îți mulțumesc că mi-ai permis să te însoțesc!

Dragi copii, vă invit să continuați călătoria alături de Fai, astfel:

JURNAL de călătorie….

Ce mesaj ai reținut din poveste?
Tu cum l-ai ajuta pe Cristi să scape de plictiseală?
Ți s-a întâmplat și ție să te simți plictisit/ plictisită, în ultima vreme?
Tu ce faci atunci când vrei să alungi plictiseala?
Care este relația ta cu răbdarea?
Ce parte ți-a plăcut cel mai mult din poveste?
Desenează imaginea care ți-a rămas în minte despre această poveste!
Îți mulțumesc că mi-ai ascultat povestea, și îți urez mult succes în redactarea Jurnalului de călătorie!

CJAP / CJL / CJRAE SIBIU / Mediatori școlari / Noutăți altfel de poveşti / copii / educationale /