16 aprilie 2020 - admin
Prințesa și papagalul – Autor: prof. consilier școlar Albu Camelia, CJRAE Sibiu
Într-un ținut îndepărtat trăia o prințesă pe nume Alena. Regele și regina o iubeau nespus de mult și căutau să îi îndeplinească toate dorințele. De dragul ei făcuseră o grădină minunată, cu flori multicolore, cu arbori cântători și fântâni care țâșneau vesel în bătaia soarelui.
Prințesa ieșea zilnic la plimbare și, pentru că oameni din lumea întreagă veneau să viziteze grădina, avea mereu tovarăși de joacă. Dar cel mai des își petrecea timpul cu Simi și Mia – copiii grădinarului. Cu ei nu se plictisea niciodată – alergau, se ascundeau, cântau împreună, iar râsetele lor se auzeau de departe, ca niște clopoței.
De la o vreme, însă, regele era tot mai îngrijorat. Aflase că umbla prin țară un vrăjitor răutăcios și viclean, care transforma lucrurile frumoase în lucruri urâte și făcea tot felul de farse. Oamenii nu știau cine le pricinuia necazurile, așa că se bănuiau și se învinuiau unul pe altul. Se certau mereu și nimeni nu mai era prieten cu nimeni.
De teamă ca vrăjitorul să nu ajungă la castel, regele a dat poruncă să se păzească strașnic tot ținutul, iar grădina regală și palatul să fie închise.
Alena era acum atât de tristă! Desigur, palatul era frumos și pe dinăuntru, dar nu se mai putea plimba prin grădină, nu mai putea mirosi florile, nu mai putea cânta împreună cu păsările… Dar cel mai mult îi lipseau prietenii.
Regele și regina o îmbrățișau, încercau să o înveselească, îi aduceau cele mai frumoase jucării, dar nu reușeau să o împace. Prințesa era ba tristă, ba furioasă, iar uneori trântea jucăriile cu necaz și stătea îmbufnată ziua întreagă.
– Nu am cu cine să mă joc, mi-ați închis grădina și mi-ați alungat prietenii! De-abia dacă mai văd câteva flori, iar cântecul păsărilor nici nu se aude! se plângea ea.
Alteori striga, printre lacrimi:
– Nu-mi pasă de niciun vrăjitor, de nicio primejdie! Vreau în grădină! Vreau să mă joc cu
prietenii mei!
Într-o zi, regele i-a adus o pasăre viu colorată – un papagal.
– Uite, draga mea, cred că această pasăre te va înveseli.
– Hmmm! Nici măcar nu e o jucărie, zise prințesa. Poate să cânte?…
– E o pasăre vorbitoare. Poate fi amuzantă, dacă te porți frumos cu ea – răspunse regele și
plecă să se ocupe de problemele regatului.
Alena se apropie de pasăre:
– Arăți cam ciudat cu culorile astea amestecate. Și nici nu cânți. Nu ești prea interesantă!
– Nu ești prea interesantă! strigă atunci papagalul cu glas răgușit.
– Ce-ai spus??? se minună prințesa. Ahaaa! De fapt tu nu vorbești, doar repeți ce spun
eu! Ești o pasăre tare nepricepută!
– Tare nepricepută! – țipă papagalul.
– Off! Ce-o să mă fac cu tine?! izbucni prințesa.
– Ce-o să mă fac cu tine? întrebă și pasărea…
– Hmm! Ești chiar nesuferită! strigă prințesa și întoarse spatele, strângând pumnii și
bătând din picior.
– Ești chiar nesuferită! repetă pasărea, bătând din aripi.
– Ba tu ești!
– Ba tu ești!
– Ba tu!
– Ba tu!…
Deodată, fata izbucni în râs:
– Ha, ha, ha! Tu nici măcar nu știi ce spui, iar eu mă cert cu tine!! Hi, hi, hi! Ce caraghios!
– Hi, hi, hi! Ce caraghios! – veni imediat răspunsul.
Alena râse din nou, iar papagalul îi imita chicotelile. Jocul devenise distractiv, iar fata uită de supărare. Se apropie de papagal și îi mângâie penele viu colorate.
– Iartă-mă! Îmi pare rău că ți-am vorbit urât mai devreme. Eram supărată, dar nu din vina
ta. Ești o pasăre frumoasă, iar culorile tale îmi amintesc de grădina cu flori…
Atunci se întâmplă ceva uimitor: papagalul își scutură aripile, iar penele sale deveniră strălucitoare. Glasul îi devenise cristalin și nu mai repeta spusele fetei, ci îi vorbea cu-adevărat:
– Îți mulțumesc, mică prințesă! După cum vezi, chiar știu să vorbesc. Era nevoie ca cineva să îmi spună cuvinte frumoase, ca să îmi recapăt puterile și strălucirea. Vrăjitorul cel viclean mă vrăjise, ca să nu pot spune nimănui unde se ascunde și cum învrăjbește oamenii. În toată țara nu mai este nimeni prietenos, toți se dușmănesc. Doar doi copii, ascunși în casa din grădină, au rămas veseli și binevoitori. Ei mi-au arătat cum să ajung la rege.
– Oh! Prietenii mei, Simi și Mia! Ce bine că ei nu au fost vrăjiți! Dar ce ne vom face acum?
– Trebuie să ajutăm oamenii să-și amintească de toate lucrurile frumoase, așa cum erau înainte, spuse papagalul. Dacă oamenii vor fi din nou prieteni, dacă vor avea din nou încredere unul în altul, dacă se vor ajuta… atunci vrăjitorul cel răutăcios își va pierde puterea, iar vrăjile lui se vor destrăma.
– Putem face asta! Eu și prietenii mei putem face asta! Să mergem! spuse entuziasmată
prințesa.
– O, nu! răspunse îngijorat papagalul. Veți cădea și voi sub vrajă, nu trebuie să vă
găsească.
Alena începu să se plimbe cu pași mici prin încăpere, încercând să găsească o idee…. Cum ar putea aminti oamenilor de lucrurile frumoase dacă nu putea să iasă? Cum putea să comunice cu prietenii ei, Simi și Mia?
– Știu! Știu! strigă deodată, țopăind de bucurie. Eu mă pricep să desenez, pot desena orice!
Grădina mea, florile, arborii, fântânile … Chiar și pe tine! Ești o pasăre tare frumoasă! Iar papagalul își scutură mândru penele în culori strălucitoare.
– Apoi… apoi… se grăbi prințesa – prietena mea, Mia, are o voce minunată, cântă împreună cu păsările, iar oamenii se opresc adesea să o asculte. Iar fratele ei, Simi, e mereu pus pe glume, spune cele mai amuzante povești și înveselește pe oricine, oricăt ar fi de necăjit.
– Și cum vor ajunge la oameni toate acestea? întrebă papagalul.
– Cu ajutorul tău! spuse prințesa. Tu poți să zbori, dar poți și să imiți orice sunet, de
asemenea, poți vorbi. Vei duce oamenilor din întreg regatul darurile noastre. Oamenii își vor aminti de toate lucrurile frumoase, iar vraja se va rupe.
Papagalul nu mai rămase pe gânduri, zbură în grabă spre casa din grădină, unde erau ascunși copiii grădinarului. Aflând planul prințesei, aceștia au fost foarte bucuroși să ajute. Mia a cântat cele mai frumoase cântece, iar Simi a înșirat o mulțime de povești. În acest timp Alena desena flori minunate, arbori impunători, fântâni care păreau aievea și păsări fermecate, cu pene strălucitoare. În desenele ei apăreau mulți oameni pe care îi întâlnise în grădină, dar cel mai frumos desen înfățișa trei copii care stăteau întinși pe iarbă, ținându-se de mâini și răzând.
În curând, toate aceste desene, cântece și povești au ajuns în casele oamenilor. Unii dintre ei își aminteau de cei trei copii, de râsetele lor, care se auzeau din depărtare, ca niște clopoței. Au început să zâmbească, să cânte și să își amintească de toate lucrurile frumoase. Au aflat, în cele din urmă, că fuseseră vrăjiți, așa că și-au strâns mâinle din nou, în semn de prietenie. Atunci regele a deschis grădina palatului, iar Alena și-a regăsit cu bucurie prietenii.
Cât despre vrăjitorul cel răutăcios… acesta a părăsit țara cât a putut de repede, lăsându-se dus de vânt, departe, pe mare. Unde o fi ajuns – nu se știe… Dar o pasăre cu pene strălucitoare a vizitat multe țări, spunând oamenilor această poveste. În fiecare loc în care se oprea, lăsa un desen, pe spatele căruia era scris un mesaj secret din partea prințesei Alena.
Întrebări:
Cum au ajuns oamenii din regat să se dușmănească?
De ce a închis regele grădina palatului?
Ce părere ai despre comportamentul prințesei? Oare de ce se comporta astfel?
De ce era important ca prințesa și prietenii ei să rămână ascunși?
Ce l-a ajutat pe papagal să își recapete puterile și strălucirea?
Care parte a poveștii ți-a plăcut cel mai mult? De ce?
Sugestii de activități:
1. Desenează grădina prințesei Alena sau personajele din poveste.
2. Interpretează, împreună cu cineva din familie, dialogul dintre prințesă și papagal.
3. Încearcă să ghicești care era mesajul secret, scris de Alena pe spatele desenelor.