30 mai 2020 - admin

POVESTE… DIN VIITOR – Autor: profesor consilier școlar Samoilă Clara Iulia, CJRAE Sibiu

– Bunico, te rog spune-mi o poveste!
– Ce poveste ai dori să-ți spun, dragul meu?
– Păi, mi-ar plăcea să-mi spui o poveste nouă, una pe care nu am mai auzit-o până acum.
– Să mă gândesc puțin…să vedem…ai auzit oare despre „Povestea zahărului”?
– Mm, ….ce nume neobișnuit! Să știi că nu am auzit până acum despre acest personaj, cine este?
– Bine, o să-ți spun pe îndelete toată povestea, se spune că această poveste este adevarată. Tu nu ai cum s-o cunoști, pentru că, atunci când te-ai născut tu, zahărul nu mai era.
– Dar unde a dispărut?
– După cum îți spuneam, este o poveste lungă. O să ți-o spun și eu, așa cum mi-o mai amintesc, de la bunica mea. Ce interesant că până azi am uitat cu totul de această poveste…
– Hai bunico, începe odată povestea, te rog!
– Vezi tu, cu mult timp în urmă, sarea avea un frate. Acesta era zahărul. Se spune că la aspect, semăna cu sarea – erau niște granule albe – doar că era dulce la gust. Se spune că oamenii foloseau acest zahăr în bucătărie, pentru a prepara diferite deserturi, pentru că era dulce.
– Aha! ce interesant! ce s-a întâmplat cu acest zahăr, bunico? eu nu-mi amintesc să fi gustat până acum… De ce nu mi-ai dat și mie, bunico? Este bun?
– Păi, stai să-ți povestesc ce s-a întâmplat…vezi tu, zahărul a dispărut…
-A dispărut? Unde a dispărut, bunico?
– Nu a chiar dispărut, însă oamenii nu-l mai mănâncă acum.
– Păi de ce nu-l mai mănâncă?
– Pentru că acest zahăr, poate că era într-adevăr gustos, – nu știu – eu nu l-am gustat, nici bunica mea nu știe ce gust avea, – însă nu era tocmai sănătos, deci nu era bun pentru corpul nostru.
            Să-ți spun câte ceva despre acest zahăr: când îl puneai în gură și îl mestecai, crănțănea între dinți, însă acesta nu era nici pe departe singurul său neajuns. De fapt, pentru o luuuungă perioadă de timp, oamenii și zahărul au fost cei mai buni prieteni. Însă, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii se simțeau tot mai obosiți și lipsiți de vitalitate, erau nervoși, chiar au ajuns să fie atât de rotofei încât, pur și simplu se rostogoleau pe străzi. Și asta nu e tot: se îmbolnăveau foarte des, ba chiar au ajuns să adoarmă la volan și să provoace accidente rutiere.
            Treptat, știința a evoluat și medicii au început să cerceteze cauzele pentru care oamenii se îmblonăveau atât de des. Astfel, prima dată, au dat vina pe apă, zicând că este poluată. Au studiat-o o perioadă de timp, însă au ajuns la concluzia că nu apa era de vină. Apoi, oamenii de știință au observat că lumea consuma foarte muuulte dulciuri: prăjituri, sucuri colorate, vată de zahăr, acadele, brioșe, fursecuri, torturi, clătite, gogoși, checuri, bomboane, plăcințele, papanași, trufe de ciocolată, cornulețe, baclava, cataif, șarlote, înghețată, tarte,- uff! Tare multe mai mâncau! Așadar, au hotărât să pună zahărul sub lupă. L-au analizat, l-au studiat, și, în cele din urmă, l-au găsit vinovat de toate problemele lor de sănătate. Zahărului i s-au adus numeroase acuze și critici: ba că-i face nervoși pe copii și nu mai pot să fie atenți la școală, ba că, din cauza lui, copiii nu reușeau să învețe poezii, ba că oamenii se îmbolnăvesc și îmbătrânesc mai repede, ba că este o substanță total lipsită de vitamine și de minerale, și câte și mai câte.
            Încet, încet, zahărul a început sa aibă o imagine tot mai proastă: medicii, ziarele, revistele de specialitate, reporterii – toată lumea îi aducea acuze și reproșuri.
            Zahărul s-a simțit jignit. Până să primească aceste acuze, el chiar era convins că îi făcea fericiți pe oameni, dar mai ales, pe copii,- se considera chiar prietenul copiilor.
           Oamenii – tineri, bătrâni, copii și nepoți, – deși au aflat cu toți că zahărul le este inamic, nu au putut să renunțe nici în ruptul capului la el. Li se făcea mereu poftă de câte o prajiturică, de câte o înghețată, sau de vreo clătită.
Așadar, zahărul s-a gândit că el însuși, este cel care va trebui să ia o decizie, pentru că așa, nu se mai putea trăi: în toate bucătăriile, cofetăriile, gospodăriile, patiseriile, auzea mereu lucruri neplăcute despre el: „Ai văzut și tu știrile? Ai aflat și tu ce se spune despre zahăr? Se spune că ar fi dăunător? Oare o fi adevărat ce se spune despre zahăr? Ai auzit că este comparat cu otrava?”
           S-a retras la marginea orașului, formând acolo munți înalți….de zahăr, pentru a medita la problema cu care se confrunta. Bine-nțeles că, retrăgându-se, ar fi putut să stârnească în urma sa, o furtună de zahăr – asta i-a sugerat de fapt surioara lui mai mică, sarea- însă, fiind o fire meditativă și pașnică, nu s-a simțit atras de această idee. Din când în când, era vizitat de către prietenii săi, copiii, care se jucau și se rostogoleau prin nisipul de zahăr. Îl înveseleau, nu-i vorbă, cu râsetete lor zglobii și mângâierile lor micuțe, dar totuși, parcă îi lipsea ceva… Până la urmă, nici lui nu-i plăcea „să fie mâncat” – simțea că este în stare de mai mult! S-a gândit, s-a tot gândit, și în cele din urmă a decis să se retragă din industria alimentară. Până la urmă, avea încredere în el, că mai are și alte calități, pe care, deocamdată, nu I se ivise ocazia să și le pună în valoare. Dacă tot nu era bun „de mâncat”…. el era încrezător că, până la urmă, își va găsi rostul în viață. Dacă nu este bine-primit și acceptat de către oameni, va găsi altceva de făcut! Pentru prima dată se întreba care sunt calitățile sale. Știa despre sine că este dulce, dar nimic mai mult.                Și-a amintit că, sub influența căldurii, este capabil să se transforme și să-și schimbe înfățișarea. Atunci i-a venit o idee genială: „Îmi voi încerca norocul în lumea artei!”- nu că ar fi avut vreun talent deosebit, dar…” mă voi lăsa pe mâna sculptorilor”.
Acum zahărul era într-adevăr fericit. Nu putea să-și dorească mai mult. Operele sale de artă – sculpturile, tablourile, statuetele, florile realizate din zahăr – erau admirate și apreciate la tot soiul de expoziții, galerii de artă, și muzee, era lăudat dar, mai ales, era tot timpul în centrul atenției, așa cum se întâmpla odinioară.
– Și oamenii? Dar copiii?
– Eee.. cu ei e o altă poveste. Le-a fost foarte greu să trăiască fără brioșe și acadele. Dar încet, încet, puși în fața faptului împlinit de refuzul zahărului de a se lăsa mâncat, au fost nevoiți să găsească soluții noi. Astfel, cofetarii mai tineri și mai indrăzneți, au încercat să prepare prăjituri fără zahăr. Au apelat bine-nțeles la drăguța de miere, însă acum, albinuțele, sărăcuțele erau cam istovite, de câtă muncă depuneau pentru a produce mierea, pe care o cereau toți cofetarii și patiserii din lume. Bine-nțeles, că nu le-a fost foarte ușor, nici gospodinelor: au fost nevoite să inventeze noi rețete de compoturi, gemuri și siropuri, ba – știu că nu vă vine să credeți- au inventat până și rețete de murături fără zahăr.
– Dar bunico, sănătatea oamenilor s-a îmbunătățit?
– Cu siguranță! Atât copiii, cât și adulții, au devenit mai sănătoși și mai fericiți, și așa au rămas până în ziua de azi!

           Această poveste, sosită din viitor, ar putea deveni realitate, doar cu ajutorul tău!

Teme de reflecție:

Tu ce crezi, zahărul este dăunător pentru sănătate?
Dacă ai fi fost în locul zahărului, tu spre ce carieră te- ai fi îndreptat?
Obișnuiești să mănânci multe dulciuri?
Ai încercat vreodată să citești eticheta unui aliment pe care l-ai cumpărat de la magazin?
Care crezi că este distincția dintre „gustos” și „sănătos”? Cunoști alimente care sunt gustoase, însă nu și sănătoase?
Ai putea găsi un desert care să fie gustos și sănătos în același timp?
Care crezi că este diferența dintre senzația de „foame” și „poftă”?
Tu ai putea să inventezi un desert, care să nu coțină zahăr?
Vreau să reduc zahărul din alimentația mea pentru că….
Nu vreau să reduc zahărul din alimentația mea pentru că…
Aș putea să-mi monitorizez cantitatea de zahăr pe care o mănânc zilnic, apliând următorul plan/ strategie…

Jurnalul dulciurilor

CJAP / CJRAE SIBIU / Noutăți altfel de poveşti / educaţională / poveste /