5 mai 2026 - admin
Noi vorbim corect
În data de 5 mai 2026, preșcolarii grupei mari A din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 42 Sibiu, jud. Sibiu, au participat la atelierul „Noi vorbim corect”, atelier care face parte din cadrul proiectului educațional „Învățăm să vorbim corect și expresiv”, proiect încheiat între CJRAE Sibiu – coordonator prof. logoped Marian Gabriela, CJRAE Sibiu – și Grădinița cu Program Prelungit nr. 42 Sibiu, jud. Sibiu – colaborator prof. educație timpurie Ienciu Carmen.
*
Atelierul „Noi vorbim corect” a fost adresat preșcolarilor din grupele mari și a avut ca scop stimularea capacității de comunicare și a pronunției corecte. Preșcolarii au exersat sunetele asemănătoare (siflantele și șuierătoarele), au emis, prin joc, vibranta „R” și au realizat jocul „Detectivul de sunete”, cu ajutorul cartonașelor. Au identificat sunetele în cuvinte și au desfășurat activități ritmice care contribuie la fixarea sunetelor corecte. De asemenea, preșcolarii s-au jucat „Obiecte ascunse”, în cadrul căruia au trebuit să găsească obiecte care încep cu sunetele indicate și să spună cu voce tare ce au găsit, accentuând sunetele. Pe parcursul derulării activității, am observat comportamentul verbal al preșcolarilor și modul în care aceștia realizează exercițiile propuse.
