18 mai 2020 - admin
Lunile anului și anotimpurile – Joc interactiv online creat de prof. logoped Emanuela Vass, CJRAE Sibiu
Continuăm seria de jocuri educaționale cu jocul „Lunile anului și anotimpurile”, joc creat pentru voi de prof. logoped Emanuela Vass – CJRAE Sibiu. Prin intermediul jocului propus copiii realizează corespondența între lunile anului și anotimpurile specifice.
Obiectivele propuse: să stabilească lunile corespunzătoare fiecărui anotimp; dezvoltarea vocabularului; să enumere caracteristici specifice lunilor și anotimpurilor anului.
Desfășurarea jocului: „Lunile anului și anotimpurile”
Jocul conţine 14 imagini în care apar scrise lunile anului și o imagine-indiciu pentru anotimpul căruia aparțin lunile. Copilul trebuie să citească și să identifice dacă informația de pe imagine este adevărată sau falsă și să o mute în grupul corespunător. La finalul jocului copilul obține feedback sub forma răspunsurilor corecte, iar pentru dezvoltarea noțiunilor de vocabular se solicită copilului să enumere caracteristici specifice lunilor și anotimpurilor ( exemplu: Ce fenomene ale naturii predomină?, Ce plante sunt specifice lunii respective?, Ce obiceiuri au ființele (animale, oameni) în luna respectivă?, Ce îi place/ce nu-i place legat de luna respectivă, Ce sărbători sunt?, etc.)
Grup țintă: școlari nivel gimnazial.
„Lunile anului și anotimpurile” – START JOC!
Ca modalitate de motivare și de stimulare apare înscrierea pe ,,Leaderboard” copilul având posibilitatea de îmbunătățire a timpilor de lucru, de observare a progresului pe măsura exersării. Aceste materiale sunt accesibile în mod gratuit de pe orice tip de dispozitiv electronic (telefon, tabletă, calculator) oferind prilejuri de exersare online a limbajului într-un mod plăcut și atractiv pentru copii, adaptat cerințelor actuale.