17 mai 2020 - admin
De ce amână unii copii lucrurile? – AUTOR: Anastasia Ardelean, clasa a III-a, Școala Gimnazială Crasna-Vișeului, jud. Maramureș
Dacă vreodată v-ați pus această întrebare, am să vă povestesc despre o fetiță pe nume Dalia. Deși era bucălată și frumușică foc, Dalia, o fetiță de vreo opt anișori, avea și un mic neajuns: îi plăcea să amâne lucrurile, neștiind că amânarea nu este o soluționare a tuturor lucrurilor și că salvarea era doar una de moment.
Ca să înțelegeți mai bine, vă voi împărtăși câteva dintre pățaniile ei… Într-o zi, Dalia și surioara ei, Augustina, se jucau prin curtea gospodăriei lor. Atrasă de joacă, Dalia nici nu a băgat de seamă când a strigat-o mama ei:
– Dalia! Dalia! Dalia!…
Probabil, cu gândul la cele ce mai avea de făcut, Dalia…i-a răspuns într-un târziu mamei:
– Nu pot acum, urmăresc un fluturaș!
– Durează doar câteva secunde! Vino!
– Biiiine, hai că vin! răspunse tărăgănat Dalia.
Dar, ce credeți? Dalia nu a mai urmat rugămintea mamei. A trimis-o doar pe Augustina, sora mai mică, să vadă despre ce o fi vorba. După o vreme, glasul mamei o căută din nou. De această dată, mai insistent:
– Dalia, vino, se înserează! Te rog să nu mai amâni deloc!
Dar, fără să conștientizeze ora târzie, Dalia mai rămase locului o vreme. Într-un târziu, tiptil, intră în casă. Augustina, de cum o zări, fusese nerăbdătoare să se joace, dar sora mai mare consideră că un desen animat i-ar prinde tare bine, promițându-i că după finalizarea desenului, își va face timp și pentru ea. Când mama o rugă să se joace cu Augustina, de data aceasta pe un ton mai apăsat, fetița nu păru deranjată, ci căută o altă scuză:
– Nu pot, mamă, trebuie să îmi fac tema la engleză! (timp în care mai aruncă un ochi pe telefon).
Într-un târziu, plictisită de toate, Dalia își făcu apariția:
– Mamă, mamă, am venit! Pot să mă joc cu Augustina?
Era deja ora culcării. Mama o privi oarecum întristată, dar, cum făcea mereu, răbdătoare, îi explică pentru a nu știu câta oară, că amânarea nu este o soluție.
În zilele care au urmat, ceva s-a întâmplat, căci Dalia nu ezita să o ajute pe Augustina când trebuia să-și strângă jucăriile, își așeza hăinuțele în dulăpior cu multă migală, citea zilnic o povestioară și era mereu prezentă la chemarea mamei.