24 aprilie 2020 - admin
Cu ce sunet începe numele meu?/ Animale domestice și sălbatice – Joc interactiv online creat de prof. logoped Ariana Ananie, CJRAE Sibiu
Continuăm seria de jocuri educaționale cu jocul „Cu ce sunet începe numele meu?/ Animale domestice și sălbatice,” adresat preșcolarilor și școlarilor de vârstă școlară mică, joc creat pentru voi de prof. logoped Ariana Ananie, CJRAE Sibiu. Prin intermediul jocului propus copiii își dezvoltă atenția, viteza de lucru, recunosc literele mari de tipar și se exprimă în propoziții corecte din punct de vedere gramatical. Preșcolarii pot fi ajutați de părinți pentru recunoașterea și familiarizarea cu literele mari de tipar, iar școlarii de clasa pregătitoare și de cls. I pot citi singuri literele mari de tipar.
Obiectivele urmărite: sesizarea sunetului inițial din numele animalelor; recunoașterea literelor mari de tipar; dezvoltarea vocabularului pe categorii: animale domestice și sălbatice; exersarea structurii propoziționale.
• Joc „Cu ce sunet începe numele meu?/Animale domestice și sălbatice”. Imaginile se derulează la o anumită viteză, copilul denumește animalele și stabilește sunetul inițial, apasă varianta ,,A,, sau ,,B,, de răspuns urmărind să colecteze cât mai multe răspunsuri corecte în timp de un minut. La finalul jocului copilul obține feedback sub forma răspunsurilor corecte, iar pentru învățarea și consolidarea noțiunilor de vocabular se solicită copilului să denumească conținutul imaginilor prezentate, respectiv animalele domestice și sălbatice diferențiate pe categorii și să alcătuiască propoziții cu acestea.
„Cu ce sunet începe numele meu?/Animale domestice și sălbatice” START JOC!
Ca modalitate de motivare și de stimulare apare înscrierea pe ,,Leaderboard,, copilul având posibilitatea de înscriere și îmbunătățire a timpilor de lucru, de observare a progresului pe măsura exersării. Aceste materiale sunt accesibile în mod gratuit de pe orice tip de dispozitiv electronic (telefon, tabletă, calculator) oferind prilejuri de exersare online a limbajului într-un mod plăcut și atractiv pentru copii, adaptat cerințelor actuale.
Spor la joacă!