24 iunie 2026 - admin
Copilărie fără violență
În perioada 15.06-16.06.2026, la Grădinița cu P.P.nr.29 Sibiu s-a desfășurat ultima activitate din cadrul programului „Copilărie fără violență”, dedicată preșcolarilor din grupele mijlocii. Activitatea a fost coordonată de prof. consilier școlar Ionaș Mihaela, CJRAE Sibiu în colaborare cu educatoarele grupelor mijlocii.
*
Prin jocuri și activități interactive, preșcolarii au învățat să-și consolideze relațiile de prietenie, să manifeste empatie și să exerseze comportamente prosociale. La finalul activității fiecare copil și-a conturat și decupat mânuța pe carton colorat, iar împreună au realizat „Copăcelul prieteniei”- un simbol al unității, al acceptării și al faptului că fiecare dintre noi contribuie la crearea unui mediu în care prietenia și respectul cresc împreună.
**Fotografiile au fost publicate cu acordul părinților și respectă prevederile Regulamentului GDPR.
