17 iunie 2026 - admin
Consiliere de grup
În data de 16.06.2026, elevii clasei I C din cadrul Școlii Gimnaziale „Radu Selejan” Sibiu au participat la activitatea de consiliere de grup intitulată „Ridichea uriașă – Împreună putem mai mult!”. Activitatea a fost coordonată de prof. consilier școlar Becheru Oana, CJRAE Sibiu.
*
Activitatea a avut ca scop dezvoltarea spiritului de colaborare, a abilităților de lucru în echipă și a comportamentelor de sprijin reciproc, precum și conștientizarea importanței contribuției fiecărei persoane la atingerea unui obiectiv comun. Activitatea a debutat cu lectura poveștii „Ridichea uriașă”, care prezintă modul în care un moșneag, ajutat de membrii familiei și de animale, reușește să scoată din pământ o ridiche uriașă doar prin cooperarea tuturor. Povestea a reprezentat punctul de plecare pentru discuții despre importanța colaborării, a solidarității și a implicării fiecăruia în activitățile de grup. După lectură, elevii au participat la o discuție ghidată, în cadrul căreia au analizat motivele pentru care personajele au avut nevoie să lucreze împreună și au evidențiat faptul că fiecare ajutor, indiferent cât de mic, este valoros. De asemenea, au împărtășit exemple personale de activități realizate în echipă și au discutat despre importanța implicării tuturor membrilor unui grup. Activitatea a continuat cu un exercițiu creativ desfășurat pe grupe, în cadrul căruia elevii au primit o foaie împărțită în mai multe secțiuni și au avut sarcina de a ilustra, prin desene, ce înseamnă pentru ei cooperarea și prietenia. Fiecare elev a realizat o parte a desenului, iar colegii au continuat și completat elementele astfel încât acestea să fie interconectate și să formeze o imagine unitară, evidențiind faptul că rezultatele cele mai frumoase se obțin prin colaborare și implicarea tuturor membrilor grupului. Activitatea s-a încheiat printr-un exercițiu de apreciere reciprocă, în cadrul căruia elevii au adresat mesaje de mulțumire colegilor, evidențiind importanța recunoștinței, a sprijinului reciproc și a relațiilor pozitive dintre membrii colectivului. Activitatea a consolidat ideea că fiecare persoană, indiferent de rolul său, poate contribui la reușita unui grup și că împreună pot fi depășite mai ușor provocările întâlnite.
