15 noiembrie 2016 - admin

Concurs național de postere „Fii inspirat !”

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) este singura federaţie neguvernamentală din România formată din organizaţii ale persoanelor afectate de HIV/SIDA, axată pe advocacy pentru promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA din România dar şi pe informarea, educarea şi sensibilizarea populaţiei generale cu privire la problematica HIV/SIDA.
În acest an, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie – Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, UNOPA doreşte să atragă atenția populaţiei generale (cu accent pe generaţia de copii şi tineri- elevi de gimnaziu şi liceu) asupra nevoii de deschidere și acceptare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
În cadrul Campaniei InspiRed – o campanie despre oameni cu şi fără HIV, UNOPA, cu acordul Ministerului Educației Nationale și a Cercetării Științifice, doreşte să organizeze un concurs de postere cu titlul „Fii inspirat!”, în perioada Noiembrie – Decembrie 2016.
Obiectivele concursului naţional de postere:
– Încurajarea elevilor să adopte un comportament de acceptare şi deschidere faţă de persoanele seropozitive
– Participanţii au posibilitatea să redea prin artă o experienţă/înţelegere proprie legată problematica HIV/SIDA şi persoanele seropozitive
Concursul se adresează elevilor proveniți din şcoli și din licee din toată țara. Concursul se va desfăşura pe două categorii de vârstă: elevi clasele V-VIII şi IX-XII.

DOCUMENTE CONCURS:

Formular-de-inscriere_concurs-fii-inspirat

Regulament-Concurs-Fii-Inspirat.pdf 

Afis_concurs-InspiRED.pdf

Anunt_Concurs-Fii-Inspirat.pdf

Mai multe detalii puteți afla accesând linkul: http://unopa.ro/concurs-national-de-postere-fii-inspirat/

CJAP / CJRAE SIBIU / Evenimente / Noutăți / Proiecte / Concursuri concurs / elevi / postere /