29 mai 2020 - admin
Care este umbra fructului? – Joc interactiv online creat de prof. logoped Emanuela Vass, CJRAE Sibiu
Continuăm seria de jocuri educaționale cu jocul „Care este umbra fructului?”, joc creat pentru voi de prof. logoped Emanuela Vass – CJRAE Sibiu. Prin intermediul jocului propus copiii exersează conduitele perceptiv-motrice de formă și mărime.
Obiectivele propuse: identificarea și asocierea fructelor după formă și mărime; exersarea structurii propoziționale; îmbogățirea vocabularului; selectarea pe categorii
Desfășurarea jocului: „Care este umbra fructului?”
Jocul este structurat sub forma unui chestionar interactiv, care conține 14 slide-uri formate dintr-o imagine și șase variante de răspuns. Copilul trebuie să identifice și să selecteze imaginea-răspuns a cărei umbră corespunde fructului din imaginea de referință
Pe parcursul jocului copilul primește feedback atât vizual (sub forma bifelor verzi și a x-urilor roșii) cât și auditiv.
Pentru exersarea operațiilor gândirii și consolidarea noțiunilor de vocabular se solicită copilului să enumere fructele cunoscute de el, să alcătuiască propoziții cu fructele prezentate/cunoscute, să precizeze care este primul/ultimul cuvânt din propoziție, să sorteze pe categorii (formă, culoare, mărime) fructele cunoscute.
Grup țintă: preșcolari, școlari nivel primar
Care este umbra fructului? – Start joc!
Ca modalitate de motivare și de stimulare apare înscrierea pe ,,Leaderboard” copilul având posibilitatea de îmbunătățire a timpilor de lucru, de observare a progresului pe măsura exersării. Aceste materiale sunt accesibile în mod gratuit de pe orice tip de dispozitiv electronic (telefon, tabletă, calculator) oferind prilejuri de exersare online a limbajului într-un mod plăcut și atractiv pentru copii, adaptat cerințelor actuale.