14 noiembrie 2025 - admin
„Arta de a fi părinte în situații dificile”
În data de 12 noiembrie 2025, la Liceul Teoretic Constantin Noica Sibiu, a avut loc atelierul pentru părinți „Arta de a fi părinte în situații dificile” care a avut ca scop sprijinirea părinților în dezvoltarea unor reacții calme, ferme și empatice în fața comportamentelor dificile ale copiilor, prin înțelegerea nevoilor lor emoționale și aplicarea unor tehnici simple de comunicare non-violentă. Această activitate face parte din cadrul Programului Național „Împreună prindem curaj” coordonat de ISJ Sibiu și CJRAE Sibiu și a fost susținută de doamna prof. consilier școlar Monica Decean, CJRAE Sibiu împreună cu doamna Stroia Georgiana-agent șef de poliție IPJ Sibiu.
*
În cadrul acestui atelier au avut loc discuții interactive, exerciții practice, joc de rol și simulări, dar și prezentări de tehnici. Participanții, părinții, au fost puși în situația de a înțelege comportamentul copilului, de a comunica eficient și de a învăța cum să gestioneze conflictele și emoțiile copiilor. În a doua parte a întâlnirii am avut ca invitat din partea IPJ Sibiu pe doamna agent șef de poliție Stroia Georgiana, care le-a vorbit părinților despre pericolele la care se pot expune copiii în mediul online, dar și prezentarea metodelor de prevenire și combatere a unor astfel de fapte, pentru a le oferi elevilor un mediu școlar sigur.
