9 septembrie 2022 - admin
„ABC pentru succes” – Tu știi ce carieră ți se potrivește?
Alegerea carierei este un proces complex care implică mai multe etape necesare a fi parcurse până la momentul luării unei decizii privind cariera. Este important să te cunoști cât mai bine și să nu te grăbești. Primele activități din cadrul acestui proiect te ajută să-ți explorezi resursele și să descoperi treptat ce ți se potrivește cel mai bine. Abia după ce ai parcurs etapa autocunoașterii, poți începe să pășești spre dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor, de rezolvare de probleme, de management al timpului și de planificare a activităților. Ca în final… să reușești să-ți realizezi propriul plan de carieră. Însă, nu ești singur. Suntem alături de tine pe tot parcursul acestei călătorii.
Ediția 2022 a proiectului „ABC pentru succes” se va desfășura în perioada septembrie – decembrie 2022 în unitățile școlare din județele Alba și Sibiu, în parteneriat cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională Alba și Sibiu, și care va fi continuată cu Ediția 2023 care urmează a fi implementată pe parcursul anului școlar 2023-2024.
Proiectul „ABC pentru succes” este dezvoltat de Asociația Centrul de Dezvoltare Personala și Combatere a Comportamentelor de Risc (Psiho Kit), implementat prin programul StartONG, lansat de Asociația Act for Tomorrow și finanțat de Kaufland Romania.
Participanți:
1000 de elevi de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) și liceu (clasele a XI-a și a XII-a), înscriși în învățământul de masă în una din unitățile de învățământ din județele Alba și Sibiu, coordonați de 50 de profesori consilieri școlari din cadrul CJRAE Alba și CJRAE Sibiu, în școlile în care își desfășoară activitatea.
Ce ne propunem?
Ghidul de activități și cele două tipuri de caiete de lucru pentru elevi (gimnaziu și liceu), realizate în ediția precedentă a proiectului, vor fi utilizate de către profesorii consilieri școlari în cadrul ședințelor de consiliere și orientare în carieră la clasă. Ne bucurăm, în acest sens, de colaborarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională Alba și Sibiu, parteneriate importante care asigură implementarea și sustenabilitatea proiectului.