21 mai 2020 - admin
Regatul Copilăriei – Autor: Casiana Ionaş, clasa a VII a A, Școala Gimnazială nr.21, Sibiu
Cu mult timp în urmă, într-un regat frumos, numit Regatul Luminii, domnea un rege bun la suflet. Regele avea doi fii care erau gemeni, Mateo și Iulius. Toți locuitorii trăiau fericiți, în pace și liniște, deoarece nu aveau loc războaie. Un singur lucru îl întrista pe rege. Acesta nu știa cui să-i lase moștenire regatul când el nu o să mai fie.
Timpul trecea, iar cei doi băieți creșteau. La câtva timp după ce frații au împlinit 9 ani, s-a întâmplat ceva în pădurea de lângă castel și Iulius s-a schimbat. Acesta nu mai vedea partea plină a paharului, nu mai făcea farse cu fratele său și nu mai schița nici măcar un zâmbet. Regele l-a rugat pe Mateo să-l ajute pe fratele său să își revină, dar totul a fost în zadar. Anii au zburat repede, iar înainte ca regele să se stingă din viață, i-a chemat pe cei doi fii ai săi și le-a spus:
-Dragii mei, înainte să îmi dau ultima suflare, am vrut să vă spun că nu am putut alege doar pe unul dintre voi să conducă, așa că am decis să vă las pe amândoi la conducerea acestui regat.
Trecuseră câteva luni și cei doi frați începură să se certe. Mateo dorea să construiască mai multe case în partea de Est a regatului, în timp ce Iulius dorea în Vest. Orice nouă alegere pe care trebuia să o ia împreună ducea la o ceartă între ei. Cel mai înțelept sfătuitor al castelului, a încercat să le propună diferite opțiuni, dar în zadar. Situația era din ce în ce mai rea, așa că într-o zi, Mateo a spus hotărât:
-Nu se mai poate așa!
-Ar fi mai bine să împărțim regatul în două. Partea mea e cea de Vest și se va numi Regatul de Vest, iar partea ta, cea de Est, se va chema Regatul de Est și nimeni nu va trece dintr-o parte în alta, zise Iulius nervos.
Oamenii au fost separați între ei, iar unii chiar și-au pierdut familia și prietenii din cauză că se aflau în regate diferite. Iulius a ordonat să se planteze niște copaci foarte mari pentru a separa cele două regate și a poruncit să se păzească granița zi și noapte de către soldați, pentru a nu trece nimeni de pe o parte pe alta.
Timpul a trecut și oamenii s-au obișnuit cu gândul că există două regate. În regatul lui Mateo, oamenii erau cu zâmbetul pe buze: cântau, dansau și toată lumea se simțea bine. După ce adulții își terminau treburile se jucau cu copiii și toți parcă trăiau într-o lume de vis.
În regatul lui Iulius oamenii nu erau fericiți, copiii nu se bucurau de cea mai frumoasă perioadă din viața lor, adică copilăria și totul părea să fie fără culoare. Păsările nu cântau, florile erau uscate și copacii fără frunze. Era foarte frig și ploua mult. Fiecare zi era la fel și totul era foarte monoton.
Într-o zi, un băiețel era tare plictisit. Acesta locuia cu tatăl sau în Regatul de Vest. De câteva zile, tot încerca să se uite printre trunchiurile copacilor, să vadă cum e viața în celălalt regat. Gărzile patrulau în fața lui și băiatul nu putea să vadă prea multe, dar la un moment dat, spre seară gărzile au adormit și atunci băiatul s-a strecurat târâș printre copaci.
Când s-a ridicat, nu și-a putut crede ochilor ce avea în față: flori multicolore, copaci înverziți și păsări care își cântau trilul. Oamenii petreceau în sat, iar copiii se jucau. Petru s-a apropiat de copii și îi privea încântat, când un băiat care semăna leit cu el i-a spus:
-Scuze, ești nou pe aici? Am uitat să mă prezint, eu sunt Tobias. Tu cum te numești?
-Mă numesc Petru și da, sunt nou pe aici, sunt din regatul de lângă voi.
-Ești din regatul de lângă?! Ce tare! Am auzit că e foarte plictisitor acolo.
-Da, e! oftă Petru întristat.
-Vino, să te joci cu noi!
Petru a început să se joace cu copiii și se simțea minunat, apoi Tobias l-a invitat la el acasă. Petru era fermecat de oamenii de aici. Toți erau cu zâmbetul pe buze și se distrau, casele erau vopsite în toate culorile, culori pe care Petru nu le-a mai văzut. Ajunseră la poarta casei lui Tobias și acesta i–a făcut semn să intre după el.
Ușa mare a unei case se deschise în fața lor și o doamnă înaltă stătea în prag. Se uită cu atenție la Petru și zise:
-Tu ești Petru?
-Da! zise Petru.
-Sunt mama ta! A trebuit să ne separăm când cele două regate s-au format, acum opt ani. Eu am rămas cu fratele tău aici, iar tatăl tău a mers cu tine acolo, a spus ea în timp ce îi curgeau lacrimi de fericire. Voi doi sunteți gemeni.
-Am un frate geamăn! zise Tobias fericit.
Mama celor doi băieți îi luă în brațe pe amândoi și apoi zise:
-Cât am visat sa vă strâng pe amândoi la piept!
-Și tatăl tău ce face?
-E destul de trist, zise Petru și plictisit, la fel ca toată lumea, dar e bine.
Cei trei intrară în casă, iar mama îi servi cu prăjituri. Petru era nespus de fericit că și-a regăsit familia.
Au trecut două săptămâni, iar Petru se distra cum nu se mai distrase niciodată. Se juca de dimineața până seara cu fratele lui și cu ceilalți copii și era cu zâmbetul până la urechi, în fiecare clipă.
Într-o zi, regele Mateo a trecut pe lângă satul în care se afla Petru. Toți erau fericiți să îl vadă și îl aclamau. În acel timp, Petru se juca cu Tobias la marginea unei păduri, regele i-a văzut și i-a poruncit vizitiului să oprească. S-a dat jos din trăsură și a zis:
-Băiete, hai te rog la mine! zise regele uitându-se la Petru.
Petru, merse spre el, în timp ce regele îl examina și într-un final zise:
-Nu ești de aici, nu? zise regele.
-Nu, nu sunt! zise Petru plângând, crezând că acesta îl va despărți de fratele și mama lui.
Regele îi făcu semn să vină după el și Petru îl urmă cu teamă. Intraseră în pădure și la un moment dat, regele se opri și îi spuse:
-E prima dată când cineva din Regatul de Vest vine aici și cred că e timpul să spun cuiva ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă.Trecuseră câteva zile de când eu și Iulius, am împlinit 9 ani și mergeam prin această pădure când am văzut o femeie bătrână. Iulius a început să râdă de ea și i-a spus: ,,-Nu mai cânta, Muma Pădurii!”. Femeia, l-a auzit și a scos din haină o baghetă, a îndreptat-o spre Iulius și apoi am auzit că îngâna o vrajă în care a spus ,, Copilăria să-i fie luată…’’.
-Ce este copilăria? Întrebă Petru curios.
-Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața unui om. Aceasta perioada nu se compară cu adolescența, maturitatea sau bătrânețea. Este o lume lipsită de tristețe, plină de bucurie și culoare. Pentru unii, poate fi cea mai de preț comoară de pe întreg pământul și deși toți creștem, toți avem încă suflet de copil, însă din păcate acest dar i-a fost luat lui Iulius.
Trecuse ceva timp și regele adăugă:
-Cum e în regat?
-Totul e lipsit de culoare, iar oamenii sunt foarte plictisiți și triști. De când sunt aici, nu am avut niciodată aceste sentimente. M-am simțit ca pe altă lume.
-Înseamnă că ai copilărit pentru prima dată.
Petru se uită la el zâmbind și regele spuse:
– Am nevoie de ajutorul tău și al fratelui tău. Am căutat atât de mult timp o cale ca Iulius să-și revină, am vrut să zâmbească din nou, dar nu am reușit. Poate, te întrebi de ce te-am adus aici? Ei bine, noi doi eram în această pădure, când Iulius, a fost blestemat. Vreau ca tu și fratele tău să încercați să mă ajutați să găsim un leac să desfacem acest blestem.
Petru, îi povesti totul fratelui său. Aceștia au mers în pădure să se uite dacă au rămas urme. Trecuseră ore, se uitau peste tot, în fiecare copac, în fiecare tufiș, iar la un moment dat, Tobias s-a așezat pe o piatră și a zis:
-Nu vom găsi nimic! A trecut mult prea mult timp.
-Tobias, ridică-te! zise Petru cu entuziasm în glas.
Tobias, se uită la piatra pe care scria: ,,Va primi înapoi copilăria, când va veni aici și îmi va vorbi’’
-Cum adică când va veni și îi va vorbi? zise Tobias.
-Bătrâna este pădurea! zise Petru.
Veseli, cei doi copii porniră spre palatul regelui. Îi povestiseră acestuia ce au descoperit și apoi toți trei porniră călare spre Regatul de Vest. Înainte să treacă granița, își luaseră haine gri, așa cum poartă oamenii din acest regat.
La prânz, ajunseră la curtea regală. Au reușit să intre neobservați în palat și apoi în sala tronului. Iulius, se uita trist pe fereastră și auzind zgomot zise:
-Cine e acolo?
-Sunt eu, Mateo.
-Se pare că ai rămas la fel. Știi că încalci regulile. Nimeni nu merge dintr-un regat în altul.
-Haide, Iulius! Adu-ți aminte de vremurile bune, nu ai mai zâmbit demult. Acești doi băieți, au găsit calea să scapi de acel blestem, trebuie doar să-i vorbești pădurii.
Iulius, se gândi puțin și apoi zise:
-De acord!
Toți patru au plecat împreună spre Regatul de Est și au intrat în pădure. Iulius a descălecat și apropiindu-se de piatră a zis:
-Bună! Am venit să îmi cer iertare pentru ce ți-am spus. Sigur îți aduci aminte de mine. Acest blestem nu m-a mai lăsat să mă bucur de copilărie, nu am mai putut zâmbi deoarece totul mi s-a părut fără rost și am trăit în nefericire, așa cum se trăiește și acum în regatul meu. Mi-e dor să te aud cântând, pădure dragă! spuse acesta cu lacrimi în ochi.
Deodată o lumină galbenă, țâșni din piatră și se învârti în jurul lui Iulius. Acesta, se întoarse zâmbind spre fratele lui și a spus:
-Mă simt fericit! Blestemul nu mai există!
În aceea zi, regatele s-au unit și locuitorii Regatului de Vest au putut vedea soarele din nou, după mulți ani. Toată lumea zâmbea și familiile care au fost separate s-au reunit. Era din nou doar un regat. Oamenii, plângeau de fericire și totul datorită lui Petru și lui Tobias, care au fost răsplătiți pentru fapta lor. Mireasma florilor plutea în aerul cald de primăvară nesfârșită și oamenii se simțeau mai bine ca oricând.
De atunci, se spune că acel regat s-a numit Regatul Copilăriei și că oamenii, cu toate că sunt adulți, au încă suflet de copil, iar acest regat este bine ascuns și va fi găsit doar de cei care știu ce înseamnă copilăria cu adevărat.