8 aprilie 2020 - admin
Puterea ascultării – Autor: Maria Țonea, clasa a IV-a B, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu
Era odată o prințesă gingașă, dar un pic capricioasă, care trăia într-un palat sărăcăcios. Singurul lucru de preț era un trandafir roșu, nemaipomenit de frumos.
Într-o zi, pe când soarele se ducea la culcare, scăldând curtea palatului într-o lumină de un roșu aprins, prințesa a avut un vis care o înspăimântă. A visat că trandafirul se ofilea și că ea va rămâne sub blestemul vrăjitoarei pentru totdeauna. Pe când prințesa avea paisprezece ani a fost blestemată de o vrăjitoare, deoarece nu ascultase de propria sa mamă, plecă de acasă și, rătăcind, ajunse la palatul acesteia. La început, vrajitoarea, deghizată într-o regină nemaipomenit de frumoasă, o primi cu bunătate prefăcută, o ospătă și chiar îi dărui un trandafir roșu, deosebit.
– Cine să fie oare la ora asta târzie? Oare ce făptură gingașă și inocentă va ajunge în slujba mea de data aceasta? își întrebă vrăjitoarea motanul cel negru ca tăciunele, frecându-și mâinile de încântare și deschise ușa palatului ei dărăpănat.
– Bună seara, preafrumoasă doamnă! M-am rătăcit și s-a făcut noapte. Mă puteți găzdui în noaptea aceasta? întrebă speriată copila, printre lacrimi.
– Sigur că da. Te rog, poftește înăuntru, draga mea. Suntem bucuroși să avem oaspeți, spuse vrăjitoarea cu glas mieros, arătând spre motan.
După ce o trase de limbă și află ce s-a întâmplat cu ea, își arătă adevărata față și îi spuse, printre râsete stranii, că, de acum încolo trebuie să îi slujească drept răsplată pentru găzduire. – HA HA HA! Ai nimerit unde trebuie, fată naivă. De acum vei rămâne în slujba mea, spuse vrajitoarea, arătându-și chipul hidos. Fata se sperie și încercă să fugă.
– Nu ai cum să scapi. Au mai încercat și prostuțele dinaintea ta, care mi-au căzut în capcană. Vei rămâne să-mi slujești alături de ele, doar nu credeai că găzduirea și ospățul sunt pe gratis. Nimic nu este gratis în lumea asta.
– Dar, dar… . Am crezut că sunteți o ființă bună și sinceră, spuse fata, înfricoșată de chipul vrăjitoarei.
– Sigur că sunt, răspunse în batjocură zgripțuroiaca. Dacă îmi vei sluji cum se cuvine și în același timp te vei îngriji de trandafirul vrăjit, astfel încât să nu se ofilească nici o petală, când vei împlini 21 de ani, vei fi liberă să pleci. Dar cum acest lucru a fost imposibil pentru celelalte, sigur nu vei putea scăpa tocmai tu. Și plecă lăsând în urmă ecoul râsului ei malefic.
De atunci, fata trăi în palatul vrăjitoarei, sub magia trandafirului.
Revenind la visul prințesei de la începutul poveștii noastre, aceasta se trezi speriată din somn și, alergând la floarea cea vrăjită, parcă și mai frumoasă decât la început, înțelese că fusese doar un coșmar. Suspină fericită, cu inima bubuindu-i încă în piept.
-Vai, ce sperietură! Pffff, chiar a părut atât de real acest vis urât. Te-am îngrijit cu atâta drag, floarea mea minunată, singurul meu prieten în toți acești ani! Mă bucur să te văd și astăzi sclipind de frumusețe.
Era deja dimineață și își aminti că ziua aceea era foarte specială pentru ea, împlinea 21 de ani și devenise o tânară încântătoare. Parcă era acolo de o viață și abia își mai amintea de viața frumoasă din palatul grandios al familiei sale și de zilele senine și pline de voioșie, trăite alături de cei dragi. Se obișnuise cu traiul greu de slujnică a vrăjitoarei, așa încât se bucură doar că era ziua ei, uitând cu totul de promisiunea zgripțuroaicei, așa că își făcu o baie și, când vru să se îmbrace cu noua rochie, croită chiar de ea, observă că apa din baie se făcuse neagră și se înspăimântă:
– Ce-o mai fi și asta? Ce a mai pus la cale de data asta groaznica stăpână? se întrebă tânara cu teamă.
Dar când privi mai atent văzu că din apă sare motanul cel negru al stăpânei sale, care îi aduse un trandafir de un alb imaculat. Abia atunci mintea i se lumină și chipul i se însenină de o bucurie nemărginită. Abia atunci înțelese că vraja s-a rupt și că era liberă să plece din palatul vrăjitoarei. Alergă fericită pe scările palatului și ieși în pădure, căutând nerăbdatoare drumul spre casa ei. Familia o primi cu bucurie imensă, dând sfoară în lung și-n lat că fiica lor cea pierdută s-a întors și că îi așteaptă pe toți la un mare bal.
Îmbrăcând din nou haine de mătase, demne de o prințesă adevărată, se privi în ogindă și își promise că de acum înainte va avea mult mai multă grijă de comportamentul ei și că își va respecta și iubi familia din toată inima. Merse sfioasă în sala de bal, unde părinții o așteptau, și le spuse:
– Îmi pare rău pentru firea mea capricioasă din trecut! Îmi cer iertare pentru toată suferința pe care v-am pricinuit-o! Vă iubesc enorm! Voi sunteți singurii care m-ați iubit mereu cu adevărat și mi-ați vrut doar binele, dar nu am știut să înțeleg asta atunci… . Acum știu că familia este cel mai de preț lucru în viață, le spuse fata cu lacrimi mari șiroind pe obraji.
Părinții o strânseră în brațe ca și cum nimic nu se întâmplase și totul a fost dat uitării.
Morala: Chiar dacă părinții își mai ceartă uneori copiii, aceștia sunt datori să impună limite și să-i corecteze pe copiii lor când greșesc, tocmai pentru că îi iubesc și le vor numai binele.
Copiii sunt datori să își respecte părinții și să fie ascultători pentru a nu cădea pradă unor străini vicleni, care le-ar putea face mult rău, fără să aibă posibilitatea să scape de sub ,,vraja” lor, așa ca în povestea noastră.
Respectă porunca 5 ! ,,Cinstește pe tatal tău și pe mama ta, că bine să-și fie și mulți ani să trăiești pe pământ”