4 iunie 2020 - admin
POVESTEA FELINARULUI VECHI – Grecu Tania, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, jud. Sibiu
Îmi amintesc totul ca și cum ar fi fost acum o clipă… Pe o stradă îngustă a unui parc dintr-un oraș de provincie, într-un colț tăcut, stăteam eu… o fetiță timidă alături de un un felinar vechi și uitat, care privea cu admirație fiecare om care trecea pe lângă el. Asta era singura mea plăcere! Ce mult semăna cu mine!… Un solitar în mijocul parcului… Nu prea vorbeam cu colegii mei de clasă. De multe ori, îi priveam în tăcere fără să le pot răspunde. În fiecare seară, mă plimbam pe străduțele destul de întunecate ale parcului, oprindu-mă undeva într-un colț, în dreptul felinarului vechi, fascinată de lumina degajată de acesta. Aveam impresia că-mi vorbește, că-mi cunoaște toate gândurile, toate frământările mele interioare. De cele mai multe ori, așteptam paznicul parcului să-mi spună bună seara și să aprindă felinarul ce rezista în timpul nopții. Stăteam acolo ore întregi, povestindu-i tot ce făceam peste zi la școală. Devenise confidentul meu. Asta era viața mea…până într-o zi când…felinarul a început să-mi vorbescă.
Îmi spunea că oamenii vor să îl înlocuiască cu un felinar nou ce funcționează cu electricitate. La auzirea acestor vorbe, credeam că totul este o glumă, dar expresia lui m-a făcut să îl cred. Așteptam alături de el cu înfrigurare acea zi, era singurul meu prieten. Când ieșeam de la școală, fugeam cu sufletul la gură să văd dacă micul felinar fusese înlocuit.
Nu a durat mult și felinarul s-a trezit într-o dimineață cu niște oameni care l-au luat din locul atât de cunoscut mie. Am sperat până în ultima clipă că cineva va veni și îl va salva, dar nu a fost să fie. Ei l-au luat și l-au dus departe de oraș într-o clădire bizară de care era foarte speriat. L-au așezat lângă două aparate ciudate. Ele i-au spus că acesta este un laborator și că aici se fac diverse mașinării.
Dimineața următoare s-a trezit într-o altă cameră înconjurat de mai mulți oameni necunoscuți, îmbrăcați în halate albe. Cu pași mărunți, s-au apropiat de el și l-au întins pe o masă metalică rece ca gheața, au turnat pe el un lichid cald care l-a făcut moale ca lutul, dându-i o altă formă. Moliciunea metalului le-a permis să-i încorporeze niște fire de culoare roșie, implantând niște senzori metalici ce permiteau electricității să pătrundă peste tot. Apoi i-au amplasat, în partea de jos, o mașinărie ce semăna cu un motoraș. Toți în jurul lui erau foarte concentrați. Cu mâinile acoperite de mănuși albe manevrau firele roșii, verzi, albastre asemeni unui chirurg aflat în sala de operații. La un moment dat, un fir s-a desprins și toată lumea din jurul lui a devenit foarte agitată. Atunci un domn și-a pus niște ochelari ciudați, a luat un ciocănel și cu foarte multă atenție a lipit firul. A fost o muncă istovitoare. Când totul a fost gata, s-a făcut proba, iar el s-a trezit cu o lumină puternică fără ca paznicul să vină să îl alimenteze cu gaz. Toți în jurul lui au început să aplaude și s-au îndepărtat de el obosiți, dar cu fețe zâmbitoare.
A doua zi, felinarul s-a trezit în parc, pe aleea umbrită de castani, așteptând ca fetița timidă să apară. Când s-a apropiat de el, fetița l-a privit stingheră. Parcă era altul. Zâmbitor îi povestește că și-a făcut prieteni, că nu se mai simte atât de singur, că oamenii îl admiră. Și-a dat seama că ar fi trebuit să accepte noul mai demult. Cu câtă migală îl asamblase! Sufletul omului este atât de fragil, plin de îndoieli și suferințe,… o părticică din acel felinar vechi care cu greu acceptă lumina. Trebuie să contribuie multă lume la construirea încrederii și aceia sunt prietenii. Asemeni cercetătorilor ce au instalat firele în felinar, așa și prietenii adevărați te pot ajuta să-ți deschizi sufletul. Fetița începu să înțeleagă toate acestea și se lumină asemeni felinarului. Teama dispăruse. În fiecare zi mergea la școală și încerca să intre în vorbă cu colegii. A observat că aceștia nu o resping, că totul fusese doar în mintea ei. Încetul cu încetul și-a făcut prieteni, cu care venea ori de câte ori avea ocazia la lumina felinarului.
În fiecare seară, toți copiii se adunau la lumina felinarului, râsetele lor făcându-l mândru. Paznicul se oprea în fața lui și se minuna de această imagine, exclamând de fiecare dată: Ce înseamnă încrederea în propriile forțe…!
* Lucrare prezentată la CONCURSUL DE CONSILIERE ŞCOLARĂ PRIN ARTTERAPIE „EXPRIMĂ-TE LIBER!” organizat de CJRAE Sălaj
Coordonatori: Prof. Grecu Gianina, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, jud. Sibiu și prof. consilier școlar Precup Cristina, CJRAE Sibiu