23 aprilie 2020 - admin
Legenda Soarelui – Autor: Alexandra Emancipatu, clasa a VI-a B, Școala Gimnazială Radu Selejan din Sibiu
Era o zi însorită, Vara nu venise de mult timp, iar Soarele își arăta razele întregii lumi.
Soarele era mândru de puterea sa, dar când privea pe pământ, lumea părea să îi ignore total prezența, oamenii priveau într-un ecran, florile se admirau între ele, iar animalele căutau de zor hrană.
Crezând că prezența sa nu are nici un rost, a decis să părăsească galaxia pentru ceva timp.
Acum, oamenii erau speriați de schimbarea bruscă a luminii, mulți nu aveau curent din cauză că eolienele nu funcționau și mereu era prezent întunericul molipsitor. În câteva zile, florile au început să se usuce, iar animalele nu puteau găsi hrana necesară, era mult prea întuneric.
Natura a început să îl caute speriată pe Soare, dacă nu avea să vină risca să se întâmple o catastrofă. Soarele era după lună, era trist, crezând că prezența lui pe pământ era nesemnificativă. După ce Natura l-a găsit, a început să îi explice ce schimbare este pe pământ de când el a plecat, nimic nu era la fel.
– Dar nimeni nu mă privea, nu părea că eu contez pentru ei.
– Au nevoie de tine, chiar dacă nu o arată. Totul s-a schimbat.
Soarele s-a întors pe pământ și toți l-au admirat timp de câteva luni. Natura nu voia ca soarele să nu se creadă apreciat, așa că a adus pe pământ o floare și a numit-o Floarea- Soarelui. La prima oră, florile create după Soare își îndreptau privirea către Soare, și îl priveau cu admirație toată ziua, iar trecătorii, când priveau floarea își îndreptau privirea către frumosul Soare.