6 mai 2020 - admin
Inima prieteniei adevărate – Autor: Antonia-Maria Birk, clasa a II-a, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“, Sibiu
Într-o zi frumoasă de vară, Wasmina, o fetiță-ponei frumoasă și arătoasă, având doar câteva săptămâni de viață, zburda fericită pe câmpia cu flori multicolore. Și cum zburda ea veselă și plină de viață, zări un fluturaș care avea aripioarele colorate și un contur de un negru puternic. L-a fugărit timp îndelungat, până când a văzut o floare magică, cu petale aurii, în formă de inimă. Floarea era foarte parfumată, iar în mijlocul ei se putea vedea o coloratură specială, ca un buchet de flori în culorile curcubeului.
Sărind și galopând pe câmpie, Wasmina nu avu cum să nu observe minunata floare magică. Zărind-o, nu se putu abține să o admire și să o miroase, chiar dacă a fost avertizată de mama ei cu câteva zile în urmă că floarea este magică și foarte atrăgătoare, însă periculoasă. Așadar, a mirosit floarea și pe loc a căzut la pământ.
Când s-a trezit, se afla într-o peșteră întunecoasă și fioroasă. În ceața densă, apăru o ursoaică mare împreună cu puii ei. Wasmina începu să se îngrijoreze și să se gândească cum va scăpa cu viață din acea peșteră, însă nu-i veni nicio idee. Vrând să fugă, puișorii de urs s-au îndreptat înspre aceasta și au început să se joace cu ea. Wasmina s-a liniștit imediat și a întrebat ursoaica:
– Ce caut eu aici? Cum am ajuns în această peșteră rece și întunecoasă? Eu vreau să plec la familia mea. Mama mea și tatăl meu sunt sigur îngrijorați și mă caută peste tot acum.
Ursoaica i-a răspuns de îndată, blând:
– Eu căutam de mâncare pentru puișorii mei dragi, când te-am găsit zăcând pe jos pe câmpie, fiind lângă floarea magică, care știu că este periculoasă și atrage orice animal să o miroase și să adoarmă câteva zile. După ceva timp în care mă uitam îngrijorată la tine, ce să fac, norii s-au adunat rapid pe cer și a început să se audă tunete și să plouă foarte tare. Mi s-a făcut milă și nu m-a lăsat sufletul să te las acolo, chiar dacă nu te cunoșteam. Așa ai ajuns tu aici.
Wasmina i-a mulțumit ursoaicei pentru că i-a salvat viața și a început să se joace și ea cu puișorii ei. După ceva timp, au hotărât împreună să meargă înspre casa părintească a Wasminei, să nu se îngrijoreze prea tare părinții ei.
Ieșind din peșteră, soarele strălucea pe cer și parcă le zâmbea noilor săi prieteni.
Ca să o ducă acasă pe Wasmina, toți trebuiau să traverseze o pădure. La începutul pădurii stătea de pază un iepuraș jucăuș și zglobiu, care le-a zis celor ajunși acolo:
– Ca să treceți prin această pădure plină de aventuri, trebuie ca, măcar unul dintre voi, să știe răspunsul la ghicitoarea pe care o voi da. Așadar, aveți voie să treceți doar dacă o rezolvați:„Cu rochița înfoiată/ Roșie, îmbulinată/ Stă pe-o frunză azi la soare/ Spune-mi tu, ce este oare?“
Toți au stat pe gânduri ceva timp până când Wasmina a tresărit, trecându-i prin cap soluția:
– Este animalul meu preferat. Să fie vorba despre mămăruță oare?!
Iepurașul afirmă că răspunsul este corect și fu nevoit să-i lase pe cei patru prieteni să intre în pădure, nu înainte de a le ura „Drum bun“ și să aibă grijă mai departe.
Ursoaica-mamă mulțumi iepurașului și porniră la drum.
Tot mergând prin pădure, au ajuns la trei poteci, iar în fața lor a apărut un leu care își savura prada. Le-a spus că o să le spună direcția corectă, doar după ce vor da răspunsul la ghicitoarea lui: „Ce apă nu are nisip?“. Nu a durat prea mult și puii de urs își aduseră aminte de o poveste de seară zisă de mama lor, așa cum le era obiceiul, și spuseră răspunsul: „Este lacrima?!“. Leul a lăudat puii de urs și le-a arătat poteca potrivită pentru a o duce pe Wasmina acasă la părinții ei. Păsărelele cântau vesele în copacii înverziți, iar veverițele țopăiau de pe o creangă pe alta. Totul în jur era armonie, parcă pădurea aducea un aer magic.
Ajunși acasă, Wasmina a povestit totul părinților ei care fuseseră foarte îngrijorați de dispariția fetiței-ponei, însă fericiți de regăsirea acesteia și, în semn de recunoștință, au poftit ursoaica cu cei doi puișori ai ei la masă și i-au invitat chiar și să doarmă acolo, ca să nu mai facă drumul înapoi înspre peșteră, pe noapte. De atunci au rămas cei mai buni prieteni, adevărați, pe viață.
Morala:
- În viață este bine să-ți faci cât mai mulți prieteni adevărați, dar mai important e să-i păstrezi aproape de tine; și să citești cărți, căci prin cultură poți ajunge departe și să fii un om inteligent și descurcăreț.
- Fii bun cu oricine fără să aștepți răsplată și fii sigur că într-o zi, cineva va fi la fel cu tine.