20 mai 2020 - admin
Fortăreţele prieteniei – Autor: prof. consilier școlar Petrovai Delia, CJRAE Sibiu
La curtea împăratului era agitaţie. Oamenii intrau şi ieșeau pe poarta palatului grăbindu-se. Toată lumea dorea să ştie ce se întâmplă. Împăratul era deja în curte, iar fiul său venea şi el în mare grabă. Împăratul îl trimisese prin tot ţinutul lor pentru a face fortăreţe. Ştia că orice perioadă de pace are şi un sfârşit. Pentru aceasta își încurajase fiul să meargă prin toată împărăţia şi să ridice fortăreţe cât mai rezistente.
Băiatul a plecat şi, în tot acest an, a ajuns până în cel mai îndepărtat colț al ţinutului. Peste tot a chemat oameni la muncă şi a ridicat fortăreţe. Fiercare dintre acestea era înaltă, rezistentă, construită mai bine decât orice fortăreaţă văzută până atunci. În total erau peste o sută de fortăreţe în toată împărăţia. Băiatul era tare mândru de munca sa şi acum se întorcea acasă liniştit. Ştia că, în vreme de război, el şi întreg ţinutul au un loc în care să se ascundă. Acum erau feriţi de orice primejdie.
Toată lumea îl aştepta cu mare drag la palat. Străjerii îl felicitau, fiecare persoană cu care se întâlnea îl îmbrăţişa. Doar împăratul privea trist spre el. După ce trecu de mulţime, se apropie de împărat şi îl întrebă unde anume greșise. Atunci, tatăl îi răspunse:
– Te-am trimis în tot ţinutul să ridici fortăreţe, care să te ajute în vremurile grele. Timp de un an ai fost peste tot, iar ceea ce ai făcut a fost să ridici câteva ziduri. Ştii, copilul meu, zidurile pot fi oricând dărâmate. Noi nu cunoaştem puterea duşmanilor noștri şi nici armele cu care vor lupta ei. Orice zid pe care îl ridicăm poate fi urcat sau poate fi dărâmat. Fortăreţele cu adevărat importante sunt cu totul şi cu totul altele. Acelea sunt fortăreţele prieteniei. Dacă avem prieteni în ţinutul nostru, atunci, orice primejdie ar veni, ştim că nu suntem singuri. Astfel de fortăreţe trebuie ridicate pentru a trăi liniştiţi, atât în vreme de pace, dar şi în vremuri grele.
La auzul unor asemenea cuvinte, băiatul își dădu seama cât de mult greșise. Crezuse că puterea era doar în adăposturi puternice, iar o astfel de gândire îl făcuse să greşească mult. Fără să stea pe gânduri, își luă rămas bun de la toată lumea şi porni din nou prin ţinut. De data aceasta, pentru a construi adevărate fortăreţe, nu doar nişte ziduri puternice.