27 mai 2020 - admin
BUNICUL CEL ÎNȚELEPT – Autor: Antonia-Maria Birk, clasa a II-a, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ Sibiu
Povestea începe într-o zi de vară, când soarele strălucea puternic pe cer, păsărelele cântau vesele sub streașina caselor, iar orice adiere de vânt era atât de minunată pentru copii și oameni.
Era vacanța de vară, iar eu nu mai trebuia să merg la școală, având un program liniștit și relaxant. Părinții au hotărât să mă lase câteva zile la bunicii mei de la țară, acolo unde este aer curat, unde sunt animale și unde pot învăța multe lucruri noi și folositoare în viață. M-am bucurat foarte mult de decizia pe care au luat-o părinții, căci eu îi iubesc mult pe bunicii mei, în special pe bunicul, care îmi dă o importanță deosebită și mereu îmi explică cu multă răbdare lucruri interesante.
Într-una din zile, bunicul meu s-a gândit că ar fi o idee bună să facem o mică excursie în pădurea din apropiere, ca să îmi mai arate locuri noi și necunoscute mie. Aproape ajunși în pădure, am zărit în fața noastră un pom mare, cu mere roșii și zemoase și fiind căldură mare, bunicul meu mi-a sugerat să poposim la umbra copacului bătrân pentru câteva minute, să ne mai răcorim de soarele arzător. Ne-am întins pe iarba verde, cu fața la cer și ne minunam de câte mere avea copacul. Bunicul, mereu cu sfaturi bune, a luat un măr în mână și mi l-a întins spunând cu o voce caldă și senină:
– Să știi că poți să-ți dai seama dacă un măr este sănătos și bun, atunci când vezi un vierme că iese din el, chiar dacă nu arată frumos pe dinafară, deoarece viermii nu mănâncă dintr-un măr stropit cu soluții toxice sau dintr-unul nesănătos.
Crezându-l pe bunicul, am luat un măr nu foarte frumos și într-adevăr mi-a plăcut mult, era zemos și dulce. Am mâncat vreo trei mere la cât de bune erau.
Fiind răcoriți acum și cuprinși de liniște, priveam înspre cer și deodată am spus bunicului:
– Bunicule, uite ce formă are acel mic norișor, seamănă cu un fluturaș.
Bunicul s-a înveselit și a zâmbit, spunând:
– Da, ai dreptate, mă bucur că te uiți la cer și îl admiri așa de mult timp, căci atunci când te uiți la cer, gândurile negative ți se vor transforma în cele pozitive, adică îți vei limpezi mintea și inima. Aceste vorbe le-am aflat și eu tot așa, când eram de vârsta ta și mă plimbam cu tatăl meu, adică străbunicul tău ; sunt vorbe înțelepte, care sunt adevărate și acum.
Ne-am ridicat și am continuat să ne plimbăm înspre pădurea cea răcoroasă și misterioasă în același timp, pentru mine. Intrând în pădure, bunicul a început să-mi explice despre copaci și frunzele lor, despre fructele de pădure care începeau să se coacă, despre boabele de urs care erau otrăvitoare și pe care nu aveam voie să le ating și alte multe sfaturi bune despre natură. De exemplu, când am văzut niște ciuperci, repede m-am îndreptat înspre ele și am vrut să le culeg cu gândul că bunica gătește atât de bine și sigur ar fi făcut o tocăniță gustoasă din ele. Dar bunicul mi-a atras atenția să nu le iau, nici măcar să nu le ating, căci s-ar putea să fie otrăvitoare. M-a învățat din nou ceva important: când musculițele se așază pe ciuperci, atunci sigur acestea vor putea fi mâncate, fără pericol. Am ascultat sfatul bunicului meu, m-am uitat cu atenție la ciupercuțe și am reușit să adun un coșuleț destul de generos de „parazoli” și „gălbiori”, o masă pe care nu aveam cum să o ratez în acele zile la țară.
În pădure, am mai făcut o scurtă pauză la un izvor cu apă rece și lină. Am vrut numaidecât să-mi iau cănița din rucsacul meu, însă bunicul a intervenit blând și m-a învățat să beau apă cu pumnii, spunând el, ca să simt mai bine gustul apei. Dar a completat că atunci când voi vedea un cal, că va bea apă dintr-un izvor sau râu, să-mi dau seama că apa este curată și potabilă.
Era o atmosferă foarte plăcută și aș fi vrut să dureze mai mult de o zi toată excursia mea cu bunicul, deoarece învățam atât de multe lucruri interesante și importante pentru mine, lucruri pe care cu siguranță le voi aplica în viață. Pentru mine, parcă timpul a zburat ca fulgerul în acea zi. Însă seara se apropia cu pași repejori, iar bunicul a sugerat că este vremea să salutăm încă o dată natura cea minunată și generoasă, și apoi să ne întoarcem acasă.
Ajunși acasă, eu am povestit bunicii mele cum ne-am petrecut ziua și cât de mult m-am bucurat de plimbarea în natură. Ultima surpriză a fost că bunica a pregătit ciupercile culese de mine și a fost într-adevăr o masă foarte delicioasă.
– Și acum este timpul să ne punem la somn, căci vorba mamei mele este: „Culcă-te și trezește-te odată cu păsările, deoarece vei avea șansa să culegi toate grăunțele de aur ale zilei, adică toate faptele bune”, spuse bunicul cu glas lin.
De atunci eu am început să iubesc tot mai mult natura, „să o citesc” și să o respect mai mult, așa cum m-a învățat bunicul meu cel drag!
Morala: Dragi copii, prețuiți bunicii și părinții voștri, căci întotdeauna vă vor binele și veți avea multe de învățat de la ei! Și protejați natura, cum puteți mai bine!